Învăţâmântul economic românesc îşi are începuturile în secolul al XIX-lea şi se leagă, în mod direct, de reformele de modernizare din timpul domniei lui Al. I. Cuza.

Potrivit documentelor, la data de 28 noiembrie 1864, în Bucureşti a început să funcţioneze prima şcoală comercială elementară, în baza „Legii generale a instrucţiunilor publice”, promulgate la 5 decembrie 1864. La puţină vreme de la înfiinţare, ea devine Şcoală Comercială Superioară (de gradul II), ce urmărea instruirea teoretică şi practică a elevilor ce trebuiau să devină „mari comercianţi şi industriaşi”, capabili de iniţiativă în domeniul comerţului intern şi extern. Însă acestui proces economic şi educativ, care se afla în plină construcţie, îi lipseau aşa numiţii „impiegaţi comerciali”, adică oameni care să cunoască tot ce era legat de circulaţia mărfurilor.

Ministrul comerţului, P.P. Carp, prin „Legea de organizare a învăţământului profesional”, promulgată la 9 aprilie 1893, obţine înfiinţarea la Iaşi şi Bucureşti a unor şcoli comerciale de gradul I, cu trei ani de studiu, menite să pregătească „impiegaţii comerciali”. Aceste şcoli comerciale erau organizate şi înfiinţate de către Primăriile şi Camerele de Comerţ ale raioanelor în care urmau să funcţioneze.

O astfel de şcoală ia fiinţă în Bucureşti, în 1894, după publicarea  „Regulamentului de aplicare a Legii din 1893”.

Şcolile comerciale din Bucureşti vor trece sub tutela Ministerului Instrucţiunii, prin „Legea din 31 martie 1899”.

În 1904, apare „Regulamentul pentru Şcoalele Elementare de Comerciu”, elaborat de Spiru Haret, Ministrul Cultelor şi Instrucţiunei Publice de atunci. Potrivit acestui Regulament, anul şcolar se deschidea la 1 septembrie, orele 8 , prin sfinţirea apei în prezenţa directorului, profesorilor şi elevilor. Cursurile începeau pe 9 septembrie, anul încheindu-se la 15 iunie. Prin acelaşi Regulament erau declarate libere sărbătorile naţionale (24 Ianuarie, 7 Aprilie, 24 Aprilie, 10 Mai) şi cele bisericeşti (Înalţarea Sfintei Cruci, Sfântul Dumitru, Sfânţii Arh. Mihail şi Gavril, Buna Vestire, Sfinţii Constantin şi Elena, Înalţarea Domnului). Anul şcolar era împărţit în cinci clicluri, la sfârşitul fiecărui ciclu profesorii verificau cunoştinţele elevilor prin extemporale sau probe orale, notele fiind consemnate în primele zile de după terminarea fiecărui trimestru. Frecvenţa elevilor era urmărită cu atenţie, deoarece numai elevul, care în tot cursul anului nu avea nici o absenţă nemotivată, la niciun obiect, avea nota 10 la „frecventare”. La 75 de absenţe nemotivate pe an, el era declarat repetent şi eliminat din şcoală. Elevii din anul II şi III aveau cursuri numai dimineaţa, iar după amiaza efectuau ore de practică în prăvălii, de la 2 la 7 seara. Efectuarea practicii pe la diferiţi negustori se făcea cu sprijinul Camerei de Comerţ, iar şeful prăvăliei consemna prezenţa şi comportametul elevului într-un carnet de control.

În 1936, apare „Legea pentru organizarea învăţământului comercial secundar” având drept scop „să dea cunoştinţele teoretice şi practice necesare celor ce vor să devină comercianţi, precum şi personalului întrebuinţat în intreprinderile publice sau particulare cu caracter comercial, economic sau finaciar”. Ca urmare a acestei legi, învăţământul economic se împărţea în 2 cicluri: ciclul inferior (gimnaziu comercial) cu durata de 4 ani şi ciclul superior(liceu comercial) cu durata de 4 ani. La terminarea gimnaziului comercial, elevii, care nu mai urmau liceul comercial obţineau certificate de absolvire, după care făceau un an de practică comercială într-o întreprindere comercială sau publică cu caracter economic. La liceu, pe lângă materiile de cultură generală, se studia logica şi sociologia cu aplicaţii la comerţ, iar ca materii de specialitate regăsim corespondenţa comercială, monografii contabile la diferite întreprinderi de comerţ, bancă, industrie, agricultură, noţiuni de algebră financiară şi asigurări, studiul mărfurilor cu analize elementare în laborator, fizică, chimie şi ştiinţele naturale cu aplicaţie la industrie şi comerţ, istoria comerţului, noţiuni de finanţe publice şi private. Nu erau neglijate nici caligrafia, sau desenul cu aplicaţii la reclame şi afişe.

Practica comercială se făcea în magazine cel puţin 6 luni şi avea drept scop completarea cunoştinţelor elevului prin contactul cu viaţă reală a comerţului. Pentru admiterea în funcţiile publice era necesar bacalaureatul comercial, ce consta în 4 probe scrise (ştiinţe comerciale, limba şi corespondenţa comercială română, mărfuri cu ştiinţele fizico-chimice şi corespondenţa comercială străină, la alegere pentru limbile franceză, germană, engleză, italiană) şi 8 probe orale (ştiinţe comerciale, limba şi corespondenţa comercială română, limba şi corespondenţa franceză, geografia economică şi istoria comerţului, matematică, ştiinţele juridice-economice, mărfuri cu ştiinţele fizico-chimice şi la alegere una din limbile franceză, germană, engleză, italiană).

În cadrul Şcolilor comerciale se utilizau doar manualele aprobate de Ministerul Instrucţiunii.

Instaurarea regimului comunist înscria o noua etapă în evoluţia învăţământului economic românesc: întregul sistem de organizare, programele şcolare, finalităţile studiilor cu caracter economic, chiar sistemul de notare a elevilor au fost intens ideologizate şi sovietizate. Denumirile tradiţionale ale vechilor şcoli economice au fost înlocuite cu o impersonală numerotare, iar învăţământul economic a suferit numeroase restructurări şi reorientări.

„Legea pentru reforma învăţământului” din 1948 transformă Şcolile economice în Şcoli tehnice de administraţie economică, pentru ca în anul 1949-1950 să fie preluate şi tutelate de Ministerul Finanţelor.

La 1 septembrie 1949, Consiliul de Miniştri, în conformitate cu Decretul nr. 175/1948, privind reforma învăţământului, a emis Hotărârea nr. 1010/1949 prin care s-a reglementat înfiinţarea şi funcţionarea Şcolilor medii tehnice, stabilindu-se în acelaşi timp categoriile acestor şcoli şi ministerele în competenţa cărora se află organizarea şi conducerea lor.

Potrivit aceleiaşi hotărâri, Ministerul Finanţelor a organizat şi condus 23 de şcoli medii tehnice financiare, dintre care 4 în Bucureşti : Şcoala medie tehnică financiară de băieţi nr. 1 (Calea Dorobanţi nr. 32), Şcoala medie tehnică financiară de baieţi nr.2 (Strada Alexandru Sahia nr. 12), Şcoala medie tehnică financiară de fete nr. 3 (a funcţionat în imobilul Şcolii elemantare nr. 124, Mihai Vodă), Şcoala medie tehnică financiară de fete nr. 4 (Strada Poetul Cerna nr. 1).

Şcolile medii tehnice financiare au preluat elevii şcolilor tehnice de administraţie economică.

În perioada 1952-1953, Şcolile medii tehnice financiare numerele 1, 2 şi 3 au fost mutate de Ministerul Finanţelor în localul din Strada 13 Decembrie nr. 47, apoi în fostul local al Ministerului Finanţelor din Calea Victoriei nr. 111. Şcoala medie tehnică financiară nr. 4  a fost mutată în Calea Griviţei nr. 2, în prezent devenind o secţie a Academiei de Ştiinţe Economice. Acest local va deveni pentru următorii 20 de ani, centrul învăţământului tehnic financiar din Bucureşti.

Din dispoziţii “de partid”, în cursul anilor 1954-1955, au intervenit schimbări în structura şi numărul şcolilor medii tehnice de toate categoriile. Astfel, în toamna anului 1954, Şcolile medii tehnice financiare nr. 1 şi 2 au fost comasate sub numele de Şcoala medie tehnică financiară de băieţi, cu 6 secţii :

Şcolile medii tehnice financiare de fete nr. 3 şi 4 au format Şcoala medie tehnică financiară de fete, cu trei secţii:

1.     Evidenţă contabilă industrială

2.     Asigurările de stat

3.     Creditul şi evidenţa băncii.

 La doar câteva luni, ambele Şcoli medii tehnice financiare au intrat în lichidare, deoarece în urma analizei, din toamna anului 1954, a activităţii Şcolii medii tehnice financiare din ţară, Comitetul Central al P.M.R. a decis reorganizarea acestui tip de învăţământ. Astfel, la 28 ianuarie 1955, prin Hotărârea C.C al P.M.R. şi a Consiliului de Miniştri al R.P.R. nr. 91/1955 completată şi republicată cu nr. 1434/1956, cu privire la organizarea şcolilor profesionale de ucenici, a şcolilor tehnice de maiştri, a dispus între altele, ca în locul şcolilor medii tehnice, care şcolarizau pe bază de concurs de admitere desfăşurat anual, absolvenţi de şcoală generală cu 7 sau 8 clase, să ia fiinţă şcoli tehnice cu durată de 2-3 ani, care să şcolarizeze pentru calificare profesională absolvenţi de liceu teoretic cu sau fără examen de bacalaureat. În urma acestei hotărâri, Şcoala medie tehnică financiară de baieţi cu sediul în Calea Griviţei nr. 2, începând cu 1955/1956 a funcţionat în lichidare numai cu secţia “Bugetul de stat”, în anul 1956/1957 a funcţionat numai cu anul III şi IV de studiu, iar în anul 1957/1958 numai cu anul IV, după care şi-a încetat existenţa. Şcoala medie tehnică financiară de fete a rămas să funcţioneze în aceeaşi perioadă, numai cu anul IV de studiu. Elevele anilor I-III au fost trecute la Şcoala medie tehnică financiară de băieţi sau primite la Şcolile medii teoretice.

Din 1954, când şcolile au intrat în desfiinţare, şi până la dispariţia lor completă, s-au organizat cursuri serale şi fără frecvenţă. Învăţământul economic a funcţionat sub forma unor Şcoli de specializare postliceală cu durata de 2 ani, seral şi fără frecvenţă, numai pentru salariaţii ce deţineau funcţii de evidenţă economică, dar nu aveau studiile necesare.

Reconfigurarea învăţământului economic românesc se va face începând cu anul 1966, când iau fiinţă “liceele de specialitate” şi vor fi regândite profilurile şi programele şcolare, în conformitate cu nevoile liceelor de tip economic.

În acest context, va lua naştere şi liceul nostru. Unitatea de învăţământ se va numi în timp : Liceul Comercial, Liceul Economic al Sfatului Popular al Oraşului Bucureşti, Liceul Economic nr. 1, Liceul Economic şi de Drept Administrativ, Liceul Economic Virgil Madgearu, Colegiul Economic Virgil Madgearu.